În Câmpia Olteniei, viață economica a fost dominata de agricultura. Pe teritoriul acestei câmpii este așezată comuna Fărcașele, formata din satele: Fărcașele (Farcasu de Sus), Farcasu de Jos, Hotarani și Ghimpați. Primele documente scrise care vorbesc despre satele respective datează din secolul al XVI – lea.
Într-un document din 1532–1533, noiembrie 14, apare menționat satul Hotarani, într-o porunca pe care o da Vlad Vintilă lui Stan din Hotarani „să lase în pace satul Muscel (actualul sat Dranovat) al mănăstirii Bistriță”.
Satul Farcasu este menționat documentar în 1583, mai 9, când Mihnea Turcitul întărește lui Ivan postelnic satul Cocicodia în urma unei judecați avute cu „Pârve din Farcasu”.
Desi primele mențiuni scrise datează abia din secolul al XVI – lea, descoperirile arheologice făcute pe teritoriul actual al comunei Fărcașele arata că viață omeneasca a pulsat aici încă din neolitic.
Săpăturile sistematice efectuate de Marin Nică în decursul anilor la Farcasu de Jos („La cimitir”), Farcasu de Sus („Pe coasta” și „Săliște”) și la Hotarani („La scoală” și „La turn”) au dovedit o evoluție neîntreruptă a culturilor neolitice Dudești, Vadastra, Boian și Sălcuță. Perioada de trecere de la neolitic la epoca bronzului este reprezentata de descoperirile aparținând culturii Coțofeni, iar cele mai vechi urme care atesta locuirea acestei zone în epoca bronzului aparțin culturilor Glina și Verbicioara.

În perioada de la sfârșitul secolului al ÎI – lea a. Chr. până, probabil, în secolul I p. Chr., a existat în zona Fărcașele – Hotarani – Dobrosloveni un nucleu de intensa locuire geto-dacica.
Majoritatea cercetătorilor sunt de acord în a localiza aici vechea așezare dacica Malva. Îmbrățișând cu convingere părerea potrivit căreia Malva se găsea în zona Romulei de mai tărziu, o parte dintre arheologi cred însă că ea nu trebuie să fi fost neapărat pe locul actualului sat Reșcă (teritoriu pe care s-a format orașul Romula) unde urmele de locuire dacica sunt totuși puțin concludente în stadiul actual al cercetărilor. După părerea lor aceste nume puteau să aparțină uneia dintre așezările din imediata vecinătate, mai întinsă și mai bogata în vestigii dacice, cum ar fi cea de la Hotarani sau, mai ales, cea de la Farcasu de Jos. Numele dacic Malva a avut o rezonanta atât de puternica printre locuitori încât a fost preluat de așezarea romana nou întemeiată, el pastrandu-se în memoria locuitorilor și după ce orașul a primit oficial denumirea de Romula. Astfel se explica folosirea lui atât în titulatura de mai tărziu a provinciei Dacia Malvensis, cât și în unele texte epigrafice în care se dorea individualizarea Romulei din Dacia, pentru a nu se confunda cu unele localități omonime din imperiu.

În urma războaielor daco – romane, populația autohtona a continuat să trăiască aproximativ în limitele vechior vetre, ducând o viață romanica corespunzătoare intensificării procesului de romanizare ce a urmat cuceririi traiane. După cum o dovedesc vestigiile arheologice și numismatice la Farcasu de Sus a existat o prospera așezare daco – romana iar la Hotarani au fost identificate urmele unui vicus roman.

În perioada stăpânirii romane, ocupația de baza a locuitorilor a rămas tot agricultura, care a cunoscut o dezvoltare mai ampla, dat fiind faptul că exploatarea economica a Daciei se baza tot mai mult pe exploaterea pământului, Câmpia Olteniei de astăzi reprezentând o însemnată parte din grânarul Daciei.
După retragerea aureliana (271-275) populația autohtona romanizata a continuat să locuiască neîntrerupt pe vechile vetre atât la Farcasu de Sus și de Jos, cât și la Hotarani.

Numeroasele unelte legate de cultivarea cerealelor, gropile de provizii, că și vestigiile unor instalații pentru copt pâinea descoperite cu prilejul săpăturilor arheologice pe tot cuprinsul acestui teritoriu dovedesc că cereale precum meiul, grâul și secara au jucat un rol important în alimentația populației.
La început, din cereale măcinate cu ajutorul râșnitei, se preparau turte nedospite care se coceau în „spuza” încinsă a vetrei. Vatra era lucrata dintr-un strat de pietriș de rău acoperit cu o lipitura de lut groasa, din pământ bătut, din cărămizi fixate într-un strat de nisip.
Cu timpul, s-a ajuns la construirea unor instalații speciale pentru coptul pâinii. Pe parcurs, că urmare a dezvoltării agriculturii și a extinderii suprafețelor cultivate cu grau, s-au dezvoltat și perfecționat noi sisteme menite să îmbunătățească modul de preparare a cerealelor și respectiv alimentația.

Cele mai vechi sisteme pentru copt pâinea folosite până astăzi de locuitorii județului Olt sunt testul și cuptorul pe vatra. Faptul că aceste instalații care s-au folosit concomitent sunt legate de vatra libera cu horn demonstrează o data mai mult vechimea lor.
Denumirea testului vine din cuvântul latin „testum” care înseamnă vas de lut, capac de argila. Cel mai vechi test descoperit pe terirtoriul județului Olt – comuna Fărcașele – datează din secolul al X – lea. El a fost găsit în anul 2002 în timpul săpăturilor arheologice organizate la Farcasu de Jos, cam la 50 m de cimitir, într-o locuință semiingropata (sec. X–XI). Alt test descoperit în același an datează aproximativ din secolul al XVI–lea, și a fost descoperit tot la Farcasu de Jos, în punctul „La cimitir” tot într-o locuință semiangropata (sec. XV–XVI).
Fata de cuptorul de dimensiuni mari, testul prezinta avantajul că se încălzește mai repede, „cu surcele, bălării, coceni de porumb și bete de floarea soarelui” și că, pe lângă pâine dospita, azima, turta, se coc sub el și alte mâncăruri (ghiveci, cartofi, carne).
Tehnica de confecționare a testului este similara cu cea a ceramicii primitive, modelata cu mana și lașata să se usuce la soare. În comuna Beuca, județul Teleorman se confecționează și în prezent țesturi din pământ, acest lucru fiind un apanaj în exclusivitate al femeilor. Faptul că doar femeile fac țesturi credem că este urmarea unor implicații de natura magico–religioasa, care au persistat în decursul timpului.

Prin coroborarea datelor rezultate din săpăturile arheologice cu studiul sistemelor de copt mai recente din locuință țărănească, am putut remarca în județul Olt continuitatea unor forme fară întrerupere din neolitic până în zilele noastre.
Dintre toate sistemele folosite pentru copt pâinea în județul Olt, cel mai arhaic este testul.
Așa cum rezulta din etimologia cuvântului și din faptul că și grecii îl foloseau pentru coptul pâinii, testul a avut o arie de răspândire foarte întinsă care cuprinde Illyria, Bosnia, Muntenegru, Bulgaria, Albania, partea sud-vestica a câmpiei Pannonice, Romania, fiind cunoscut până în Caucaz. Utilizarea testului corespunde, în Romania, cu zona de folosire a vetrei cu hota suspendata („corlata”), una din cele mai arhaice forme, ceea ce dovedește o data mai mult vechimea lui pe acest teritoriu.
Materialul din care se confecționează testul în satele județului Olt este lutul (pământul galben) amestecat cu balega de cal și uneori cu câlți. Acest arhaic cuptor mobil, făcut din lut, după o anumită tehnica, se confecționă la începutul secolului trecut într-o atmosfera plina de multe credințe magice. Erau anumite zile, imediat după Paste, când grupuri de femei se adunau la un loc și după un minuțios sistem de practici, călcau și modelau țesturi de pământ.

Acum nimeni nu mai crede în anumite practici, pe care locuitorii satelor de la începutul secolului trecut le săvârșeau cu rigurozitate. Atmosfera magica, ce învăluia altădată cu misterul ei facerea țesturilor, s-a spulberat sub coltul neiertător al suflului modern de astăzi.
Bătrânii își amintesc că țesturile se făceau la sărbătoarea Ropotinului. În majoritatea satelor sărbătoarea Ropotinului se ținea a treia marți după Paste. Sunt și sate în care aceste sărbători se țineau trei marți, trei joi și trei sâmbete după Paste, ori numai joile după Paste. În credințele poporului, aceste zile erau adevărate sărbători în care, „daca sunt serbate atunci nu bate piatra sau gheata, adică grindina, pometurile și semănaturile”. Tot după bătrânii satelor, se zice că în afara de toate aceste nenorociri pentru semănaturi, pentru camp, ce ar fi aduse de Ropotini daca nu se țin, „mai sunt rele și de pocituri”. Se mai spune că „Ropotinii se țin că să îngreuneze sarcina diavolului prin pământul ce-l întrebuințează la facerea testelor”. De aceea aceasta zi mai era numita în popor „Ziua ucigașului”.
Aceste zile (cele trei marți, trei joi și trei sâmbete după Paste) erau ținute că sărbători doar de femei și era permis să se facă numai țesturi.
Împotrivă acestor sărbători, că unele ce încurcau credință creștină prin caracterul lor pagan, s-a ridicat biserica. Mitropolitul Filaret al Râmnicului la 1845 spunea: „Iaca mai de rușine ori de păcat la creștini iaste sărbătoarea dracului. Ci dar se cuvine foarte mult la tot bunul creștin și tematoriu de Dumnezeu să nu mai prăznuiască într-acea zi acea spurcata sărbătoare, și babele să se părăsească de țesturile ce fac în ziua aceea, adică în pofida dracului, cum zic iale”.
Intervenția Mitropolitului Filaret nu credem să fi avut vreo influenta, de vreme ce până tărziu, în pragul veacului XX, sunt atâtea marturii că sărbătoarea Ropotinului se ținea cu sfințenie de către femei, zi în care se făceau țesturi, tocmai că să potolească duhurile rele, să nu le strice semănaturile și să nu pocească pe cineva.

Din cate se vede, în trecut, aceste sărbători aveau o dubla funcție: pe lângă cea de copt turtele de malai și de azima, și o funcție magica. Lucrul acesta este dovedit și de răspunsurile la chestionarul asupra „Sărbătorilor păgâne” lansat de Th. Sperantia.
Iată ce răspundea la acest chestionar un informator din Romanani (Balș): „daca Ropotinul nu se tine se îmbolnăvesc copiii de epilepsie. Atunci femeile fac teste zicând că testele făcute în acea zi se vor pune în capul diavolului și nu se vă mai putea să mai îmbolnăvească copiii”.
Credință era generala, „se făceau teste să le sorocească pe spinarea lui Ucigă-l Crucea (sau Ucigă-l Toaca), că să-l oprească să mai poată sminti pe oameni”, de aceea „în aceste teste nu este bine să coci pâine de pomana”.
În alte sate însă exista credință că „după ce fac testele femeile pot lucra restul zilei, pentru că au așezat testul pe capul dracului și deci l-au făcut neputincios, adică nu mai poate să facă nici un rău”.
În strânsă legătură cu toate acestea, în trecut, femeile din satele județului Olt după ce țesturile erau gata făceau deasupra lor o cruce.

Este fară îndoială tot un act magic, că prin semnul creștin al bisericii, lumea să fie ferita de duhurile rele, închise sub clopotul de lut al testului.
Rostul magic al acestui obiect de prima necesitate, din cele mai îndepărtate timpuri, este, consideram, îndeajuns de lămurit prin însăși practicile celor ce l-au întrebuințat. În prezent, lumea satelor a evoluat și nimeni nu mai crede în asemenea acte de vrăjitorie magica.

După ce am văzut când și de ce se făceau țesturile în anumite zile, să vedem, după mărturiile poporului, cum se făceau acestea. Simpla munca de a calca, de a frământă pământul cu picioarele și apoi de a-l așeză pe o movilița – forma, era și mai învăluită într-o atmosfera deosebita de acte magice, a căror semnificație s-a pierdut în decursul timpului.

Astăzi, fară să se mai cunoască aceasta semnificație este interesant de remarcat că în virtutea tradiției testul se lucrează exclusiv de femei, adunate în colective de 3 – 5 persoane, lutul amestecat cu balega de cal și câlți se frământă cu picioarele de noua ori și uneori în timpul frământatului se spun anumite versuri.
Lutul astfel pregătit se împarte în „guguloaie” și se modelează cu mana pe un mușuroi de paie și frunze, în forma unui clopot așezat cu gura în jos. La partea superioara se practica doua orificii, prin care se introduce „fierul testului”, cu ajutorul căruia se agata de lanțul coșului când se pregătește pentru copt. Pe la începutul secolului XX un informator din județul Olt – Ciomăgești – spunea: „…Carduri de femei și fete merg la camp unde pasc caii să adune balega, apoi vin acasă, joaca pământul cu picioarele, amesteca cu balega, fac mușuroaie de pământ că să dea forma testului, se lasă la soare 2 – 3 zile, se pun apoi la păstrare după ce s-au spoit bine”.
țesturile se făceau în grupuri de femei, fiindcă munca era destul de dificila. Dar nu trebuie neglijat nici faptul că o asemenea munca era precedata de festinuri intre femei iar actele magice nu lipseau nici ele. Fie că se stropea sau se spoia testul cu vin, fie că în timpul cât lucrau, cei care treceau pe drum nu aveau voie să dea binețe. Nu lipsita de semnificație este și credință că frământând pământul femeile calca pe însuși diavolul. În aceasta zi „femeile calca teste, pentru că diavolul să fie calcat în picioare și dogorit de foc că și testele”.
În legătură cu întregul sir de credințe și superstiții trebuie să punem și mărturiile multora că țesturile făcute în aceasta zi a Ropotinului „sunt un leac, adică în timpul secetos se arunca un test în fântână și începe să ploua, sau o femeie gravida fura un test de la un vecin și-l duce într-un lan de grau ori de porumb și ploaia e gata”.
O credință plina de umor dar și de semnificații, este aceea că femeile aveau dreptul o singura zi pe an să-și bata bărbații și neputandu-i bate, făceau țesturi.

Lumea geto–dacica din Carpați vă fi acceptat aceasta „zi a ucigașului” cu intregu-i cortegiu de credințe păgâne, care învăluie, cum am văzut, și facerea testului. Că acest mobil cuptoraș a însoțit pe om în greaua-i existenta încă de la începuturi, este de nediscutat.
Pledează pentru acest fapt nu numai sistemul rudimentar de coacere dar și mulțimea de credințe „deșarte” și practici magice de care au ținut seama.

Daca ne întrebam acum ce semnificație au avut toate cele expuse pentru colectivitățile umane din vremurile îndepărtate, și chiar pentru multe de mai tărziu, răspunsul ni-l da tot mărturiile poporului și întreagă lui viață.
Neputincios, predominat de forțele vitrege ale naturii, pe de alta parte obsedat de nenumărate întrebări cărora nu le putem da dezlegare decât în chip pueril, și-a creat o lume a lui. Cum era și firesc, lumea aceasta era de natura magica.

Sursa: https://olteniaistorica.blogspot.com/2009/06/testul-un-arhaic-cuptor-mobil-pentru.html