Cum se utilizeaza testul ?

Pentru coacerea primei paini, este necesar a se face focul sub test timp de aproximativ 40 de minute. Jarul obtinut din arderea focului se elimina in exteriorul testului, se curata vatra (de obicei cu o maturica), se lasa painea sub test, se lasa testul cu grija peste paine si jarul eliminat se trage inapoi pe marginile testului pentru a tine caldura cat mai bine. Se lasa timp de aproximativ 10 minute, dupa care se ridica testul pentru a se “rasufla” painea. Painea se roteste la 180º, pentru a se coace uniform. Nu intoarceti paine cu fata in jos, doar se roteste. Se lasa iarasi testul peste paine si se mai lasa 5-10 minute, in functie de cat de coapta doriti sa fie painea.

Dupa ce ati scos painea si doriti sa mai faceti alta/altele in continuare, este necesar a se reincalzi testul si vatra pentru o durata de aproximativ 25 de minute, dupa care puteti coace urmatoarea paine.